Politică de retur

Scopul nostru este să vă ajutăm să aveți în casă toate produsele smart home pe care vi le doriți, dar suntem conștienți de faptul că anumite produse s-ar putea să nu se potrivească exact nevoilor dumneavoastră și că există posibilitatea de a sesiza acest lucru abia după ce ați comandat produsul.

Reguli de retur

Casa On/Off respectă prevederile Ordonanței de urgență nr 34/4.06.2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță, ceea ce conferă cumpărătorului persoană fizică dreptul ca în termen de 14 zile de la primirea tuturor produselor cumpărate să returneze produsele fără penalități si fără invocarea vreunui motiv.

Produsele pot fi returnate doar în starea în care au fost primite, numai în ambalajul original nedeteriorat și împreună cu originalele documentelor comenzii respective. Dacă produsul este defect, puteți solicita returnarea produsului. În acest caz, vi se poate înlocui produsul respectiv cu unul identic sau puteți primi înapoi suma plătită pentru acel produs. Toată responsabilitatea asupra acestor defecțiuni revine în sarcina importatorului / distribuitorului.

Costurile de returnare vor fi suportate integral de către client, la tarifele practicate de agentul livrator în perioada efectuării expediției, în ambalajul original și doar dacă produsele nu au suferit deteriorări și nu au urme de folosire. Clientul va primi contravaloarea comenzii în termen de 30 de zile de la denunțarea unilaterala formulată în scris.

Casa On/Off are dreptul de a refuza returul dacă va considera că produsul nu îndeplinește toate condițiile de retur, cum ar fi, dar nu se va limita la: integritatea ambalajului și ale etichetelor produselor, urme vizibile de folosire ale produsului sau accesorii lipsă din cutia produsului.

Totodată, Casa On/Off are dreptul ca atunci când consideră că acțiunile clientului au fost cu rea-voință să solicite acestuia daune interese, în condițiile legislației în vigoare. De asemenea, casaonoff.ro își rezervă dreptul de a refuza ulterior onorarea altor comenzi ale clientului.

Important: persoanele juridice nu au drept de retur. Pentru produsele care prezintă defecte în momentul livrării (recepției), clientul trebuie să notifice în scris Casa On/Off în termen de 48 de ore de la livrarea produsului. Orice sesizare ulterioară va fi procesată conform prevederilor garanției. Pentru coletele care prezintă deteriorări vizibile ale amabalajului la livrarea prin curier, vă recomandăm să refuzați primirea lor. Pentru a se evita neînțelegerile, coletul va fi fotografiat și se va întocmi împreună cu reprezentantul firmei de curierat un proces verbal în care se va specifica starea coletului.

Retururile, indiferent de metoda de transport aleasă, nu se vor expedia niciodată de către client către Casa On/Off cu plata ramburs.

Pași de urmat pentru retur

Dacă îndepliniți condițiile menționate mai sus, primul pas este să completați formularul de mai jos. Ulterior, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea cererii, vom reveni cu informații suplimentare pentru soluționarea procesului de retur.